(Luni - Vineri)
București, România
Serviciul de:
Medicina dentară a evoluat considerabil în ultimul timp şi, aşa cum v-am spus şi mai sus, clinica noastră doreşte să vă pună la dispoziţie ultimele tehnologii şi tratamente dentare, dar şi o echipă de specialişti, pregătită la cele mai înalte stadarde, pentru a putea veni în ajutorul dumneavoastră şi a vă ajuta să aveţi un zâmbet de invidiat.
Avansările medicinei și exigențele din ce în ce mai mari privind calitatea actului medical și eliminarea riscurilor implicate de acesta, au impus noi standarde de excelență.
Pedodonţia este specialitatea stomatologică ce are în vedere profilaxia şi tratamentul afecţiunilor specifice dentiţiei temporare la copii (extracţii, fluorizări, sigilari) şi a dentiţiei permanente la adolescenţi. Copiii prezintă necesitaţi şi probleme dentare diferite faţă de cele ale adulţilor, fiind nevoie să fie trataţi de medici specializaţi în stomatologia pediatrică.
Medicul specialist în pedodonţie este acel medic specializat în stomatologie pediatrică, el tratând problemele dentare specifice copiilor şi adolescenţilor. Specializarea lor înseamnă ani în plus faţă de facultatea de medicină, ani în care s-a pregătit teoretic şi practic pentru interacţiunea cu copii şi tratarea problemelor dentare specific acestora.
Pedodonţia nu înseamnă doar tratarea afecţiunilor copiilor, ci şi educarea lor şi a părinţilor pentru prevenirea afecţiunilor dințișorilor de lapte, dar şi ai celor definitivi.
Beneficiile tratamentului pedodontic:
⦁ Tratarea dinților de lapte ajută la confortul micuților pentru calmarea durerii;
⦁ Prin tratarea dinților de lapte evităm dezvoltarea de carii complicate;
⦁ Educăm copiii pentru a-i forma să aibă grijă de sănătatea lor orală;
De ce copiii au nevoie de un medic pedodont?
Cei 20 de dinți de lapte apar până la vârsta de 3 ani și este foarte important ca ei să fie sănătoşi. Cariile neglijate duc la probleme ce afectează permanent dezvoltarea dinților, apărând astfel nevoia stomatologiei pentru copii.
Dinții permanenți apar în jurul vârstei 6 ani, începând cu molarii și incisivii din partea inferioară a cavității bucale. Acest proces continuă până în jurul vârstei de 21 de ani. Pentru prevenția cariilor recomandăm să începeți periajul dinților copiilor imediat ce primul dinte a erupt. De la vârsta de 4 sau 5 ani vă recomandăm să inițiați educația de sănătate orală și să învățați copilul să se spele pe dinți după fiecare masă.
Copiii vor fi educaţi spre o igienă dentară corectă formându-şi obiceiuri sănătoase. Prin monitorizarea continuă a creşterii şi dezvoltării dinţilor, medicii noştri pot anticipa eventualele probleme dentare şi pot interveni la timp pentru rezolvarea acestora.
Sigilarea dentară este una dintre cele mai moderne metode de prevenție a cariilor dentare din sfera stomatologiei la copii.
De ce este necesară sigilarea dentară?
Imediat după erupție, molării prezintă o morfologie cu șanțuri și fosete adânci, locuri unde se acumulează resturi alimentare și micro-organisme care inițiază caria dentară. Aceste șanțuri, mai degrabă fisuri, au un diametru mai mic decât firul periei de dinți și sunt profunde.
Care sunt etapele de lucru pentru sigilarea dentară?
1. Curățarea suprafeței dintelui cu ajutorul unor periuțe rotative, neimplicând frezajul dintelui.
2. Gravarea dintelui (mordansare): un gel cu consistență fluidă, în a cărui concentrație intră și acid fosforic, este aplicat prin pensulare, injectare sau cu ajutorul unui burete, fiind lăsat să acționeze 15-30s, după care spațiul de lucru este spălat și uscat.
3. Aplicarea sigilantului se realizează cu instrumente speciale cu vârfuri de unică folosință. Sigilantul trebuie să acopere toate şanţurile. Acesta se menține 10-15s pentru a permite penetrarea și săturarea smalțului mordansat în mod optim, după care se fotopolimerizeaza.
4. Adaptarea funcțională constă în refacerea morfologiei funcționale a suprafețelor sigilate, îndepărtându-se eventuale contacte identificate cu ajutorul hârtiei de articulație prin utilizarea pietrelor diamantate.
5. Reevaluarea pacienților-dinții sigilați trebuie controlați periodic de către medic, ideal la fiecare 6 luni.
Vârsta optipa la care se poate realiza acest procedeu diferă de la un copil la altul, întrucât fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Cu toate acestea se poate afirma faptul că procesul de creștere al dintelui trebui să fie încheiat, iar zona respectivă să fie complet uscată pentru ca sigilarea să se realizeze cu succes.
Copilul tău are nevoie de tine, iar tu ai nevoie de toate informațiile care îi asigură o dezvoltare sănătoasă! Împreună putem avea grijă de zâmbetul copilului tău!